Ștucan, despre gestul lui Bourceanu: „Asasinat fotbalistic cu complici din interiorul clubului”

Un cititor remarca un gest discret al lui Gnohere. Spune el că atacantul de la Dinamo și-a tras mâinile de sub corp înainte de a-și da ochii peste cap și, de aici, trage concluzia că fotbalistul lovit de Bourceanu a mimat pierderea cunoștinței. Cu alte cuvinte, mijlocașul de la Steaua a.k.a. FCSB trebuia să rămână pe teren.

Ideea ar fi de discutat dacă n-ar fi periculoasă prin însăși esența ei. Riscăm mult contestând efectul unui gest grav, comparabil cu un asasinat.

Discutăm întâi anatomic. În primul rând,  atunci când osul tău ulna pleacă țintit spre laringele adversarului nu mai vorbim despre sport, ci despre o tentativă brutală de a pune în pericol integritatea corporală a celui vizat.

Bourceanu este un asasin laș. Indiferent dacă Gnohere simula sau nu inconștiența, stelistul avea datoria morală de a vedea dacă adversarul aflat la pământ are nevoie de ajutor. Pe imagini se vede cum stelistul se apropie de atacant, apoi se întoarce indiferent cu spatele și pleacă, în timp ce Hanca punea victima pe o parte conform unor noțiuni elementare de prim ajutor pe care le-a văzut și el pe la alții.

Mai presus de orice, însă, gestul lui Bourceanu este un asasinat fotbalistic. Nu o tentativă, ci o crimă comisă. Înfăptuită cu sânge rece. Într-o fracțiune de secundă, un jucător de fotbal în vârstă de 31 de ani a lichidat campania echipei sale de a cuceri un trofeu important. Veți spune că Steaua a dat gol și fără Bourceanu. Observația e corectă, dar dimensiunea gestului capătă contur doar după ce-l așezi în contextul ultimelor două sezoane din cariera lui Alexandru Bourceanu. Abia atunci realizezi crima pe care mijlocașul o comite împotriva celor joacă sau suferă pentru Steaua.

Concret: plecat la Trabzonspor prin relațiile nașei sale, Bourceanu s-a întors cu coada între picioare la Steaua, dar cu 1,3 milioane de euro în cont drept bonus de reziliere. Cu viitorul asigurat, fostul fotbalist politicos de acum 5 ani s-a transformat într-un căpcăun imposibil.

În sezonul trecut, Bourceanu s-a făcut remarcat la clubul său doar prin următoarele 5 fapte:

• Și-a înjurat, grosolan și constant, colegii de echipă la antrenamente și la meciuri. Papp și Arlauskis au simțit din plin repertoriul abject al fostului băiat bun
• Și-a petrecut numeroase ore pe pontonul nașilor, familia Reghecampf, alături de alți colegi de-ai săi devotați fostului antrenor. Uneori, colegi de grătar i-au fost persoane recunoscute în lumea interlopă a Bucureștiului
• Potrivit mărturiilor colegilor și staff-ului, a intrat la cel puțin un antrenament mirosind a alcool
• A refuzat să facă deplasarea la Piatra Neamț, sfidându-și antrenorul
• A luat un cartonaș roșu pentru două galbene primite în doar două minute, în partida cu Botoșani. Impresia că și-a dorit eliminarea nu i-a părăsit nici acum pe spectatorii aflați pe Național Arena în acea seară, acum aproape un an

În acest context, nu doar cotul în gâtul lui Gnohere este de incriminat. Complice poate fi considerat și cel care a luat decizia de a-l păstra pe Bourceanu în club pentru acest sezon. Evident, complicitatea se împarte. Hotărârea i-a aparținut nașului, sau poate nașei jucătorului, și a fost ratificată de finanțatorul care, folosind motto-ul „eu vreau doar bani, bani, bani”, parazitează clubul tot pe baza relațiilor de rudenie.

La final, Reghecampf a încercat să șteargă urmele crimei , aruncând în cârca lui Balaj vina pentru eliminarea lui Bourceanu. Concomitent, complicele său, Becali, folosea același alibi pe la televiziuni.

Cândva populari, făptașii mai pot păcăli din ce în ce mai puțini fani ai Stelei. Oricum, puțini au și rămas. Ceilalți s-au prins de mult de tentativa de lichidare a Stelei din interior prin metoda cumetriilor.

La 30 de ani după finala de la Sevilla, Steaua nu mai este un club de fotbal. E doar un club de fini. FCSB.